Copilul meu este haios, iar mie îmi place să râd de perlele lui. Mult! Este atât de inocent și de serios, iar uneori am senzația că este un foarte bun actor. De când mă știu, am râs cu o poftă molipsitoare, din toți plămânii. De ce să nu o fac și acum, când am sursa aproape?!
Seara, înainte de culcare, David obișnuiește să-mi destăinuite din întâmplările de peste zi:
– Mami, Bubu Puiu aleangă după Bubu Micaela și îi fațe gadi-gâdi! (râsete).
– Ete o glumă leală (reală)!
– Ce spune mama lui Spaidăman (Spiderman) dacă el nu papa flucte și legume?
La restaurant, după ce ni se ia comanda, David mai adaugă :
– Mai dolesc un țeai (ceai) de mămâie (lămâie).
Când dă ture prin magazinul cu jucării, concluzia este:
– Să mezem (mergem) în ant magazin. Aiți, o mapină (mașină) se uită ulât la mine.
Potrivit doctorului indian, Madan Kataria, râsul sporește capacitatea de concentrare și rezistența la efort, crește încrederea în sine și ajută la îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur. În cartea sa “Laugher, the Best Medicine”, (“Râsul, cel mai bun medicament”), savantul explică cum râsul favorizează în mod natural respirația, care dezvoltă expirația, producând astfel o inspirare mai profundă. Având o pauză de respirație mai lungă decât în momentele de relaxare, expirația va fi prelungită, contribuind astfel la buna oxigenare a țesuturilor din corp.
Într-o zi, mă plimbam cu fiul meu pe alee. Discutam despre una, despre alta, număram mașinile parcate, săream peste bălți, stabileam meniul pentru cină, cadourile pentru Moș Crăciun, ne bucuram noi așa de armonia ce se crease.
La un moment dat, asistăm la un spectacol de stradă tragi-comic. O femeie a străzii, speriată și foarte confuză iese în grabă dintr-un magazin cu obiecte de uz casnic. În mâna dreaptă avea o lopată de zăpadă, pe care mai apoi am înțeles că o furase. Vânzătoarea alerga în urma ei și reuși să o prindă trăgând-o de glugă. I-a smuls lopata din mână și a început să o înjure ca la ușa cortului.
Îi spuneam lui David să înaintăm, însă el privea foarte atent circul din fața magazinului și îmi spunea să-i traduc cuvintele cu beep. Era cam stânjenitor momentul, însă mi-am propus să-i explic copilului de ce era atâta scandal ziua, în amiaza mare. L-am lămurit eu că vânzătoarea era nervoasă și foarte supărată pe femeia furăcioasă, dar nu am scăpat de seria de întrebări:
– Mami, da eu când iau o zucălie de pe laft, tot fult se numete?
– Dacă nu plătim, ar cam fi furt, îi replic eu.
– Mami, da doama de la magazin de țe a vobit asa de ulât?
– Era puțin obosită, puiule.
– Si tu când eti obosita, ai voie să uli?
– În principiu am voie să-mi descarc furia, dar nu am voie să jignesc. Prefer ca atunci când simt că explodez, să trag aer în piept și să ies puțin afară, pe terasa noastră, să mă liniștesc.
– Mami, dar de țe fulă oamenii?
– Pentru că nu au ajutor, pentru că nu au niciun ban în buzunar, pentru că le este foame … vor și ei un sandwich sau o haină frumoasă din Mall.
– Mami, eu am munți bani în puculița mea!
– Știu, puiule! Și renunți tu la jocuri?
– Da, mami … poate tanti vlea o lochie din Mall.
Și tot așa a continuat discuția noastră. Copiii voștri ce perle au în repertoriu? Cum vă amuzați alături de ei? Care sunt fazele care vă stârnesc râsul?
