În inima orașului, pe strada Anastasie Panu nr. numărul 69, la câțiva pași de Palatul Culturii, se află o mică bijuterie arhitecturală, veche de trei secole. Este vorba despre Casa Dosoftei, recunoscută și după denumirea de Casa cu arcade datorită porticului său înalt, cu cinci arcade splendide.
Clădirea găzduiește în prezent secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române Iași și este considerată una dintre cele mai vechi construcții laice din Iași.
Imobilul este o casă negustorească și este ultima rămasă dintr-un șir de dugheni ce au existat în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri.
Cunoscut și sub denumirea de Muzeul Tiparului “Casa Dosoftei”, casa dispune de patru încăperi, două pe plan parter și două la etaj, cele două planuri comunicând cu ajutorul unei scări în formă de spirală.
Se spune că aici ar fi locuit Sfântul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care și-ar fi instalat tiparnița cu ajutorul căreia a scos o colecția impresionantă de cărți în limba română.
Descoperă valoroasele exponate
În perioada 1960-1970, clădirea a beneficiat de o amplă restaurare, realizată de Direcția Monumentelor Istorice. Mai târziu, în anul 2004, „Casa Dosoftei” a fost inclusă pe „Lista monumentelor istorice” din judetul Iasi, având ca an de zidire – anul 1677.
Transformarea acesteia într-un muzeu este o invitație către trecătorii ce-i pot descoperi valoroasele exponate. Iată ce poți admira în interiorul muzeului: manuscrise, traduceri, cărți liturgice, sau o colecție de icoane din secolele XVI- XVIII.
De asemenea, te va impresiona prima tipăritură în limba română din Moldova – „Cazania” scrisă de Sfantul Mitropolit Varlaam Motoc în anul1643), cele mai vechi copii ale letopisețelor cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, dar și o macheta de tiparniță din timpul mitropolitului Dosoftei.