Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, cel mai vechi din România

0
110

Teatrul Național din Iași se află pe Strada Agatha Bârsescu, la numărul 18. A fost înființat în anul 1840, sub direcțiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. 

În noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou este distrusă. Demersurile pentru construirea unui nou local de teatru au durat aproximativ șase ani, când este aprobat contractul cu arhitecții vienezi Fellner și Helmer.

Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării, în perioada 1894-1896, fiind considerată a fi cel mai vechi și cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. La 1 decembrie 1896, clădirea Teatrului Național a fost inaugurată de primarul Nicolae Gane.

Planurile clădirii aparțin celebrilor arhitecți vienezi Fellner și Helmer, recunoscuți pentru proiectarea construcțiilor din Viena, Praga, Cehia sau Odessa.

Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.

În anul 1956, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieșean primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură Vasile Alecsandri.

O bijuterie arhitectonică

Clădirea Teatrului Național este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în anul 1896 de meșterul vienez M. Lenz și terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieții, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanș scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe și îngeri și încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneția cu 109 becuri.

În prezent, această clădire găzduiește și Operă Națională Română din Iași. Instituția dispune de mai multe săli, printre care Sala Teatru (Teatru la Cub), Sala Pod Pogor Fiul, Sala Studio Teofil Vâlcu și Sala Uzina cu Teatru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.