Mai e puțin, păpușă!

La Fabrica de Păpuși, programul de lucru ținea până noaptea târziu, când toți muncitorii își finalizau norma pentru ziua respectivă. Eva era una dintre angajatele din clădirea industrială cu cinci etaje. Avea un aer aparte, un mers elegant și o ținută impecabilă. Era înaltă, subțirică și se pricepea să-și potrivească hainele într-un stil glamourous și plin de rafinament.

Singură și le croia cu materialele pe care le cumpăra de la un butic din Piața Centrală, unde mergea în fiecare sâmbătă. Își alegea cu grijă catifeaua, mătasea, dantela sau stofa pe care avea să le transforme în adevărate creații pentru ea și pentru cele peste cincii mii de păpuși pe care fabrica le scotea zilnic. Rochii cu umeri bufanți, fuste conice sau în pliuri, pantaloni drepți sau evazați, sacouri cambrate și bluzițe ce aveau aplicate fie o broderie, fie un stras sau un accesoriu fin.

În Atelierul de croitorie, o recunoșteai dintr-o mie pe femeia cu ochii mari și verzi, conturați de perechea de gene lungi. Stătea aplecată deasupra mașinii de cusut, cu părul ei buclat și stacojiu ce-i curgea pe spate. Atelierul era un fel de cameră fermecată, unde păpușilor de diferite forme și mărimi li se propuneau personalități deosebite prin ținutele alese.

Și-ar fi dorit ca preț de câteva secunde păpușile să prindă viață și să-i vorbească. Le vedea ca pe niște prietene tăcute ce clipeau cuminți. Le mângâia obrajii și le simțea pielea fină de porțelan. În vitrinele magazinelor aveau să le zâmbească tuturor trecătorilor. Poate că un băiețel, cu mâinile lipite de geam așa își visa surioara, frumoasă precum o păpușă. Sau poate că o fetiță și-o va dori pe una dintre ele în dar. Îi va pieptăna părul, îi va schimba hăinuțele și o va așeza cu grijă la masuța de ceai, unde vor șușoti împreună o mulțime de secrete. Seara, vor chicoti amândouă în pătuț și vor adormi una lângă cealaltă.

Eva era feminină și delicată, trăsături ce se regăseau destul de greu în societatea contemporană bazată pe consumerism, o societate care te ghida mai mult spre standarde perfecte. Și ea lucra cu perfecțiunea, deoarece păpușile trebuiau să fie fără cusur. Era o femeie inteligentă, care gândea și acționa mai profund. Avea demnitate și detesta să se poarte precum o marionetă.

Își percepea foarte bine valoarea și era conștientă de faptul că aceasta nu era definită de culoarea părului sau de pielea arămie obținută la solar. Mergea la serviciu și își planifica cu grijă timpul liber. Nu se rezuma doar la îngrijirea aspectului fizic. Punea preț și pe completarea bibliotecii cu cărți, pe ieșirile la teatru sau la operă alături de oamenii care o respectau cu adevărat pentru ceea ce devenise la cei treizeci și ceva de ani ai săi și care îi înțelegeau limitele impuse, fără însă a o considera o femeie egoistă. O femeie care știe să traseze granițe este o femeie care se cunoaște foarte bine..

Era empatică și făcea o mulțime de acte de caritate, fără însă a le afișa pe rețelele sociale. Acțiunile ei erau îndreptate și spre mulțumirea celor din jur, însă nu pentru a obține validare. Avea suficientă încredere în forțele proprii. Avea suflet și își oferea zâmbetul în orice împrejurare. Generozitatea sa căpăta forme incredibile.

Își găsea împlinirea în lucruri obișnuite, fără a tânji după extravaganță. Era conștientă de faptul că cea mai mare împlinire o poți avea ca mamă. Pe lângă asta era foarte talentată și avea spirit de antreprenor, iar aceste calități o desăvârșeau. Cine nu ar iubi-o pe Eva? Mai ales că naturalețea și fericirea i se reflectau pe chip și în acțiunile sale.

Se bucura de senzualitatea ei și atrăgea prin atitudine, dar și prin calitățile intelectuale și artistice. Eva era femeia care muncise pentru ceea ce avea și pentru ceea ce era. Prețuia prezența omului drag și zâmbetul copilului ce învață să patineze. Avea răbdarea necesară să-i susțină pe cei apropiați și să-i ghideze spre comportamente pozitive.

Era conștientă de faptul că: “Pedepsele îi pot face pe copii să interiorizeze rușinea și furia, pot crea distanță, izolare și lipsă de încredere. Pedepsele severe sau cele fizice pot crea frică, mânie, neajutorare și lipsă de speranță. Atunci când copiii noștri simt sinceritatea și dreptatea felului în care îi tratăm, încrederea dintre noi și ei rămâne intactă și, adeseori, chiar se întărește. Nu este o strategie bună să încercăm să ne manipulăm copiii. Asta ne va submina permanent, pentru că va crea o relație noi-împotriva-lor în locul parteneriatului pozitiv de care copiii au nevoie pentru a fi îndrumați”. – “Nu există copii răi”,  Janet Lansbury.

O femeie este puternică atunci când dăruiește, când empatizează, când știe să fixeze granițe sănătoase și mai ales când știe ce merită. Cea mai mare forță a unei femei este sentimentul matern. O putere uimitoare, ce transformă toate emoțiile în dragoste, grijă, sacrificiu și compasiune. Și nu mai e mult până-mi voi ține păpușa strâns la piept. O păpușă adevărată!