În pantofiorii micului arheolog emoțional

0
1238
Sursa foto: survivaltacticalsystems.com
Sursa foto: survivaltacticalsystems.com

Oricât de mult ne-am iubi copiii și i-am considera cele mai de preț odoare, vor exista și momente în care emoțiile noastre vor pendula în cealaltă extremă. Așa se face că, atunci când micul clăditor emoțional ascunde o cariocă roșie în mașina de spălat, iar o oră mai târziu observi buline roz pe bluza ta albă de mătase, când îți rupe o aluniță de pe gât, când îți înfinge o mașinuță direct în frunte sau când face tămbălău în locurile publice, te simți puțin agasată. Ai tot felul de sentimente, mai cu seamă de mânie și de ciudă.

Uneori, e o mare ușurare să explodezi verbal și să strigi cât te țin plămânii: ”Of, chiar mă scoți din minți!”. Este normal să-ți dorești să faci asta pentru că doar așa îți vei elibera nemulțumirea. Însă, acest lucru nu este atât de benefic pentru relația pe care o clădești cu copilul tău. Și cu atât mai mult, este nociv pentru el.

O modalitate prin care ai putea readuce lucrurile pe făgășul normal ar fi să-ți împărtășești sentimentele în fața cuiva în care ai încredere și să speri că persoana respectivă te va înțelege și se va oferi să te ajute din când în când, adică să-ți scoată copilul la plimbare, cât timp tu îți recapeți zenul.

De asemenea, cred că împreună cu partenerul puteți găsi cele mai potrivite modalități pentru a-l învăța pe micul terorist purtarea cuviincioasă. Atunci când copilul greșește, este important să discutăm cu acesta într-un mod cât mai calm cu putință. Eu una îmi dau silința să-l țin de mânuțe, să cobor la nivelul său și să-i explic unde nu a procedat corect. Încerc să am o voce plăcută, dar fermă în același timp.

Sursa foto: upworthy.com
Sursa foto: upworthy.com

Nu mi-au plăcut niciodată expresiile de acest gen: „nu ai voie”, nu te pricepi, „ești obraznic”, „mi-e rușine cu tine”, „eu la vârsta ta eram mult mai cuminte și mai priceput”, etc. Sunt de părere că astfel de mesaje îi pot contura copilului o lume cu elemente negative, cum ar fi: furia, neliniștea, anxietatea, agresivitatea, frica, depresia sau închiderea în sine.

Copilul devenit adult va ști că nu merită respect și că violența sau umilirea fac parte din manifestarea iubirii, că negarea emoțiillor este sănătoasă sau că ceea ce este considerat bun se poate obține prin aplicarea de pedepse. Dacă în familie manifestarea furiei a fost interzisă, copilul va învăța să reprime aceste emoții ce mai târziu se vor transforma în adevărate frustrări. Odată ce el este crescut cu mesaje negative, va fi predispus la dezvoltarea simptomelor de panică, dependențe, retragere socială sau lipsă de empatie.

La polul opus, micuții tratați cu tandrețe și iubire nu vor putea face rău pentru că sentimentele cumulate în copilărie îi vor împiedica să-i spargă ochelarii colegului de bancă, să-i umilească pe cei mai timizi sau să-și scuipe părinții atunci când nu-i oferă ciocolată. Fiecare copil are nevoie să primească de la apropiații săi dragoste, atenție, grijă, empatie și bunătate cât cuprinde!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.