Despre măiestrie, artă și talent povestim în interviul ce urmează, alături de o personalitate de excepție. Constantin Crengăniș este profesor în cadrul Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași, dar și artist ale cărui lucrări pot fi ușor recunoscute. Este vorba despre sculptura decorativă „Leii” din fața Universității A.I Cuza Iași, busturile lui „Ion Creangă” sau „Gheorghe Asachi”, Statuia lui „B.P. Hașdeu”, Monumentul „Împăcării”, Monumentul „Alexandru cel Bun” sau Reconstituirea „Regele Ferdinand” de la Biblioteca Universitară Iași.
– Dac-ar fi să decupam câteva momente esențiale din cariera dumneavoastră de după anul 1992 când ați absolvit Institutul de Artă, care ar fi acelea?
În perioada ’95-’96 am fost acceptat în breasla maeștrilor din Romania – Uniunea Artistilor Plastici. Anterior, am făcut mai multe lucrări în piatră și în bronz și a trebuit să aleg dintre acestea, pentru a le prezenta și a putea fi acceptat. Se intra foarte greu pe atunci și a fost o reușită pentru mine să fiu la adăpostul acestei organizații. Era de asemenea un lucru deosebit, mai ales că pe atunci se numărau cam patruzeci de membri, iar acum sunt în jur de patru sute.
– Sunteți un nume consacrat în lumea artei. V-ați născut cu această dedicare pentru sculptură sau ați experimentat și alte forme de expresie?
În perioada copilăriei, îmi plăcea foarte mult să lucrez alaturi de tatăl meu, care fusese la rândul său cioplitor în piatră și zidar.
Iașul fusese bombardat și erau multe clădiri istorice dărâmate. Am participat alături de el la multe restaurări și am deprins astfel această meserie.
Am urmat Liceul de Artă, iar la facultate am reușit a patra oară, deoarece se intra foarte greu. Am lucrat și pentru Palatul Cotroceni, la un atelier mare de sculptură, unde am pus bazele acestei profesii.
– Ce lecție esențială v-a predat tatăl?
Era respectful față de muncă, față de uneltele cu care lucrai. După o zi de muncă, uneltele trebuiau curățate, ascuțite și pregătite pentru a doua zi.
Galeria de sculptură
– Dac-ar fi să invitați pe cineva care nu a vizitat niciodată o galerie de artă sau un muzeu, cu ce i-ați spune să înceapă?
Creștinii merg la Ierusalim, iar musulmanii la Mecca. Eu i-aș recomanda sa mearga la Muzeul Luvru, să înceapă cu arta Babilonului, până va ajunge la arta contemporană, iar mai apoi să meargă la Brâncuși.
Așa va parcurge întreaga evoluție a omenirii, prin actul de creație. Lucrările de sculptură/de artă sunt rodul unei societați, al unui areal geografic, al unei culturi.
– Care este rolul artei dumneavoastră?
Este ca cel care intră în contact cu ea să simtă ceva. Dacă nu simte nimic, înseamnă că eu nu mi-am adus aportul. Când ieși dintr-o galerie de artă, dacă nu intorci capul după o lucrare, înseamnă că aceasta nu și-a atins scopul.
Există desigur și lucrări realizate mecanic, făcute să fie vandabile. Profesorul meu, Vasile Condurache spunea așa: “Dacă în sufletul tău nu arde o candelă, atunci nu te mai apropia de sculptură”.
– Ati lucrat timp de două decenii la creația “Iisus Înviat”, dedicată Divinității. V-ați gândit vreodată să renunțați la această lucrare?
Aceasta temă am abordat-o în mai mulți ani și am avut mai multe încercări. Lucrarea a stat mult timp în curtea mea și toți oamenii care treceau știau că este “Casa cu statuie”. Au mai fost atacate locuințele din apropiere, însă noi nu am fost deranjați.
Ulterior, în anul 2019 statuia a fost donată Episcopiei și binecuvântată de Papa de la Iași. Cred că nimic nu este intâmplător. Totul este hărăzit de sus.
Opere împânzite prin Iași
– Cum arată atelierul dumneavoastră?
În perioada când modelez și torn ghips, nu este atât de ordonat, în schimb toate sculele sunt la locul lor. După ce predau lucrarea, chem ajutoarele (familia) și curățăm totul. Este un șantier organizat.
– Intr-un atelier, sunt materializate intuițiile și revelațiile artistului, sunt trăite bucurii, dar și momente de îndoială. Este adevărat?
Am avut o lucrare de suflet, pe care ieșenii încă nu au vazut-o, din păcate. Am realizat un Asachi tânăr, frumos și monumental. Am făcut și un patrulater cu mai multe etape din viața sa.
Am reconstituit povestea vieții sale – cu formarea sa, școlile absolvite și am adaugat-o înantiteză cu partea contemporană a vieții sale, o evoluție în timp.
De opt ani pregatesc această lucrare, care în prezent se află într-un atelier de turnătorie și asteapta fondurile pentru a putea fi turnată în bronz.
– Ce sentimente vă încearcă când vă întâlniți cu Creangă, cu Ștefan cel Mare, cu Ferdinand sau cu Alexandru cel Bun împânziți prin tot orașul, sub forma unor statui?
Simt o emoție puternică. Iașul este plin de istorie. Fiecare zonă ar trebui pusă în valoare. Se pot găsi niște compoziții arhitecturale și volumetrice, care să trimita cu gândul la perioada respectivă.
– Când revedeți o lucrare ce vă aparține, vă mai vine să interveniți cu dalta?
Peste o lucrare, dacă intervii o poți distruge. Poți crea variante. Înainte, pregăteam mai multe schițe.
– Cum vă sunt elevii?
Majoritatea care vin sunt talentați, deoarece dau niște exemane destul de dure. Dintre cei care termină, puțini sunt cei care reușesc să trăiască din asta. Foarte multi talentați s-au retras spre alte domenii de activitate.
Interviul în format video îl găsiți aici:
