E pură magie! Iar muzicalitatea îmi amintește de copilăria plină de inocență și sensibilitate. E un adevărat regat al dulciurilor, unde ciocolata, cafeaua sau ceaiul dansează, iar jucăriile prind viață. E o minunată poveste de Crăciun, cu brad împodobit, daruri, o fetiță ce descoperă lumea și un băiețel sprinten.

În Ajun de Crăciun, cu un an în urmă, mă aflam împreună cu fiul meu în aer liber, în Amfiteatrul amenajat într-o frumoasă grădină din Copou. Stăteam așezați pe scaune, uitându-ne uluiți la spectacolul de tip muzical, “Spărgătorul de nuci”. Imediat după suita din actul al II-lea, ce cuprindea dansurile din Regatul Dulciurilor, băiețelul îmi arată pe jos o păpușă cu rochie din dantelă.

O ridică și mi-o întinde curios. Mă uit în ochii lui și parcă-i văd sclipirea de mic detectiv.

– Mami, cred că ar trebui să o căutăm pe fetița care a pierdut-o. Sigur îi va lipsi și va plânge după ea.

Mă uit în jur și spre ieșire văd o doamnă de mână cu fiica sa, aceasta fiind copia fidelă a mamei sale.

– Cred că-i aparține. Să mergem după ea, spuse micul meu erou.

O poveste în Ajun de Crăciun

Mă ridic cu greu, mai ales că în două luni urma să aduc pe lume și o surioară. Îmi iau fiul de mână și încercăm să le ajungem din urmă. Pășeau grăbite și într-o clipă traversară stradă spre stația de tramvai. Cand acesta se opri, mama împreună cu fetița urcară treptele. Ușile s-au închis, iar tramvaiul porni din loc.

Copilul meu îmi face semn că trebuie să luăm mașina. Mergem spre parcare, urcăm și încep să conduc mai întai în spatele tramvaiului, iar mai apoi paralel cu acesta. Fetița se uita pe geam, însă nu ne observa gesturile pe care noi le făceam în aer, încercând să-i arătăm că a uitat ceva.

– Ce dulceață de fetiță! Și ce ochi de chihlimbar are! Pare veselă și îndrăzneață, puternică și independentă, spun cu voce tare.

– Mami, surioara mea va fi adorabilă!

După mai multe stații, cele două au coborât și urmau un drum îngust, spre un cartier pitoresc. Traficul era destul de aglomerat, iar un loc liber de parcare nu vedeam nicăieri. La un moment dat, băiețeul meu îmi face semn să virez la dreapta, să parchez lângă un gard. Opresc mașina și coborâm. Era miezul zilei și aveam impresia că trebuia să ne aflăm într-un alt loc și nicidecum pe urmele unor necunoscute.

Cartierul în care intram avea un șarm aparte. Un puzzle spectacular și plin de culoare. Case cochete, cu arhitecturi impresionante ne-au cucerit pe loc. Am încercat să o strig pe mama fetei, însă nu ne-a auzit. Observăm că se opriră în fața unei porți de fier forjat, ce se deschidea spre o potecă scurtă. Femeia scoate o telecomandă din geantă, apasă pe un buton, iar poarta se deschide. Între timp, noi le-am ajuns din urmă.

– Nu vă supărați, cred că ați uitat ceva, spun ușor surprinsă de locul în care ne aflam.

Fetița întoarse privirea, direct spre păpușa ei.

– Liz, credeam că te-am pierdut pentru totdeauna, strigă aceasta, luând-o din mâna fiului meu și pupând-o ușor pe obrazul de porțelan.

– Vă sunt atât de recunoscătoare! Liz este păpușa ei preferată. Veniți să serviți o ceașcă cu ceai împreună cu noi, spuse mama amabilă.

– Vă mulțumim, dar ne grăbim să ne întoarcem acasă. Am dorit doar să recuperați păpușa.

– Am o mică supriză, dacă-mi permiteți, îmi spuse aceasta. Măcar cinci minute, pentru băiat. Veniți, vă rog!

Când visele devin un tablou frumos

Ne invită să o urmăm, pe potecă, spre o terasă largă plină de ghivece mari de flori. Undeva, într-o imensă grădină se afla o căsuță din lemn, ca ruptă dintr-un basm de iarnă. Căsuța părea cufundată în tăcere, storurile erau trase ca să ferească încăperea de soarele puternic din toiul verii, iar ușa era încuiată, semn că nu au trecut de ceva vreme pe acolo.

Ne-a îndemnat să ne apropiem. Fetița a descuiat ușa și ne-a poftit înăuntru. În mijlocul camerei, se afla o masă de stejar cu patru scaune, iar pe trei dintre acestea erau așezate păpuși oacheșe, cu părul lung. Scaunul rămas liber era pentru Liz. Lângă fereastră, se afla un pătuț cu o păturică albă, iar într-un colț era șemineul cu ciorăpei colorați agățați. Fiul meu era fascinat de ce vedea.

– Ce frumos! Tu și prietenele tale îl așteptați pe Moș Crăciun.

Îi fac semn micului detectiv că e timpul să ne retragem. Ne luăm rămas bun și urcăm grăbiți în mașină. Eram nerăbdători să ajungem în bucătăria noastră și să-i pregătim Moșului biscuiți glazurați. Lângă șemineu, îi vom lăsa un scaun confortabil să se liniștească și o tăviță cu dulcegării, dar și un ceai de iasomie.

Anul acesta, un frățior și o surioară îl așteaptă cuminți pe Moș Crăciun. Stau pe fotoliul din living și-i admir. Tabloul din fața mea e înzestrat cu propria frumusețe. Frățiorul visează la căsuța din lemn, iar surioara sa la mulțimea de păpuși care-i vor deveni prietene. El îi promite că o va primi și pe ea în vizită la el în căsuță, unde-i va citi povestea „Spărgătorului de nuci”.

Mă ridic și mă așez pe covor lângă ei. Ne bucurăm cu toții de camera caldă și de bradul decorat cu balerine și soldăței. În curând, cei mici vor adormi, iar noi doi vom păși în vârful picioarelor spre altă încăpere.

Încântată de acest moment!

Surse foto: www.biano.ro, www.bonami.ro, pinterest.com