Încotro cu aceste veșminte alese? Spre strada Fericirii.

0
945
Sursa foto: bo-peep.ie
Sursa foto: bo-peep.ie

Dimineața, când raza de lumină pătrunde prin fereastra casei tale, înlocuiește chipul crispat de până acum cu cel asemenea unei flori proaspete de primăvară. Îmbracă rochia elegantă, ciorapii de mătase și ieși pe ușă, însă nu uita de umbrela de soare drăguță. Mergi în direcția dorită și caută să transformi această stare a sufletului într-un mod de a trăi.

Cu toții ne dorim să fim fericiți, zâmbitori și să nu mai cădem pradă gândurilor negative. Dar, oare ce înseamnă cu adevărat să fii o persoană fericită? La urma urmei, fiecare își construiește fericirea după propriile standarde. Unii visează la o carieră frumoasă, alții la o casă cu vederea spre mare, în sunetul valurilor mării și a pescărușilor. Unii își doresc o vacanță în Tahiti, iar alții cred că cea mai mare împlinire ți-o poate aduce o familie veselă, cu mulți copii. Unii își doresc sănătate, iar alții vor să escaladeze Everestul. Unii preferă libertatea, pe când alții visează să aparțină cuiva.

Suntem diferiți, iar ceea ce pe mine mă face fericită, pe tine te poate pune pe fugă. Eu iubesc activitățile în aer liber pentru că mă ajută să fiu tonică, relaxată și destresată. Ador să-mi petrec timpul alături de familia mea. Indiferent că facem curățenie, servim prăjituri sau pregătim suc la robot, pentru mine asta este o adevărată sursă de fericire.

Ce ne poate aduce împlinire?

Sursa foto: dailymail.co.uk
Sursa foto: dailymail.co.uk

Este dovedit științific că fericirea este atunci când povestești cuiva, unei prietene dragi, ce simți, ce gândești, ce vrei și ce anume îți displace. Chiar și dialogul prin telefon poate aduce bucurie, atâta timp cât persoana cu care discuți este una de încredere.

Se spune că dacă muncești cu drag, totul se transformă într-o joacă. Dacă ai un job pe placul inimii tale, te poți considera o persoană fericită. Să nu uităm de viața socială, însă nu de cea virtuală. Mă refer la cea în care îți permiți să fii tu însuți, lipsit de constrângeri și fără mască. Și asta se întâmplă doar în compania prietenilor adevărați.

Cafeaua aromată, ciocolata neagră, mâncarea delicioasă, dar și somnul odihnitor pot constitui adevărate surse de fericire. Alintă-ți simțurile și cu uleiuri esențiale. Lavanda, lămâița și menta te pot conduce spre o frumoasă călătorie senzorială, alunecând încet spre o stare specială.

Dacă locuiești pe Strada Fericirii, rămâi cât mai mult acolo. Dacă nu, gândește-te bine ce anume ți-ar putea aduce bucurie în inimă și pornește cu încredere spre ceea ce te împlinește. O fi iubirea, cariera, viața de familie, o casă cu panoramă și cățel în curte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.