Sute de studenți merituoși vor pleca gratuit în tabără

0
201
pinterest.com
pinterest.com

Studenții cu rezultate deosebite la învățătură, dar și cei implicați în acțiuni de voluntariat sau cazuri sociale vor putea merge gratuit în tabere. Acțiunea este asigurată prin Programul Național de Tabere Studențești 2022, organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Casele de Cultură ale Studenților.

În metodologia propusă spre dezbatere a fost estimat inițial un număr de 2.300 locuri, care a suportat o majorare de până la 3.500 locuri la nivel național.

pinterest.com
pinterest.com

Până în prezent știm că vor fi repartizate 398 de locuri pentru centrele universitare Iași și Suceava. În acest an, vor fi în șase serii care vor începe pe 09.08.2022 și se vor încheia pe 08.09.2022. Stabilirea locațiilor de tabără se va face în urma consultării cu toate organizațiile studențești, legal constituite, din toate centrele universitate. Pentru această procedură de consultare, în cel mai scurt timp, vom da startul întâlnirilor cu organizațiile studențești, la sediul CCS Iași”, a subliniat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Sudenților Iași.

Tinerii se vor bucura de locuri gratuite în tabere în funcție de rezultatele obținute la învățătură și de implicarea în diverse acțiuni culturale, sportive sau de voluntariat, cu excepția cazurilor sociale. Cu toții vor avea asigurate, în mod gratuit, cazarea și masa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.