Un interviu despre credință, fapte bune, virtute și dragoste. O voce ascultată în rândul ieșenilor, un tată iubitor și un om modest. Dan Damaschin, Preot al Bisericii “Nașterea Domnului” din curtea Maternității “Cuza Vodă” Iași și Președinte al Asociației “Glasul Vieții” îndeplinește o frumoasă misiune în slujba mamelor și copiilor nevoiași.

Părinte, cum erau părinţii dumneavoastră și cine v-a insuflat credinţa în Dumnezeu?

Părinții mei sunt încă în viață și sunt oameni obișnuiți care au trăit în perioada comunismului. Au moștenit viața spirituală de la părinții lor, însă greutățile și lipsurile din perioada respectivă nu le-a permis foarte mult să se manifeste ca oameni foarte credincioși. Odată cu creșterea copiilor, părinții și-au dat seama că o viața fără Dumnezeu nu este una sănătoasă. Credința pot spune că o am de la părinți. Rugăciunea „Tatăl nostru” am învățat-o pe genunchii bunicului din partea mamei, iar dragostea pentru biserică de mână cu bunicuța din partea tatălui.

Cum era copilul Dan Damaschin? Care sunt amintirile ce vă leagă de copilărie?

Am crescut într-o familie cu patru copii, unde totul era foarte bine calculat. Să faci o casă, să crești copii și să-i duci la școală, era un efort foarte mare. Am avut o copilărie frumoasă, cu părinți care ne-au iubit și au luptat din răsputeri să ne ofere o educație. Îmi amintesc de cărțile ascunse în pod pe care le citeam cu drag, de mersul cu caprele la păscut, de jocul și aventura alături de copiii din mahala. O bucurie era pentru mine și vizionarea desenelor animate cu “Mihaela”.

Dar adolescentul Dan Damaschin?

Am fost un tip răzvrătit, care reclama autoritățile locale din timpul comunismului. Ca pionier înflăcărat ce eram, puneam în dificultate reprezentanții acelor instituții când ne promovau utopia socialistă. Dacă mergeam în direcția sistemului de atunci, ajungeam un ipocrit activist comunist sau un deținut politic foarte incomod. Eram un adolescent plin de initiațive, care visa să ajungă medic. Eram plin de vață, plin de intenții care mai de care mai năstrușnice.

Faptele bune atrag harul în viața omului

Ați ales să deveniți preot, să faceți fapte bune. Atrag acestea harul în viața omului?

Într-o misiune creștină autentică, îmi place să cred că nu există har în viața omului fără bunătate. Credința trebuie dublată de fapte bune. Dezechilibrul în această zonă duce fie la bigotism, fie la un activism social care nu va avea finalitate pentru viața reală. A fi creștin înseamnă a fi om. După cum spune și Sfânta Scriptură : “Nu poți să-l iubești pe Dumnezeu pe care nu-l vezi, dacă nu-l iubești pe aproapele tău pe care-l vezi”.

Părinte, trece vreo zi fără să faceți vreo faptă plăcută lui Dumnezeu?

Putem face o faptă bună atât în mediul familial, cât și la serviciu, fie că spunem un cuvânt bun la telefon sau încurajăm pe cineva. În clipa în care dispare dorința de a răspândi bunătatea, cred că dispare și aceea de a trăi. Eu ca preot implicat al Bisericii “Nașterea Domnului” din curtea Maternității “Cuza Vodă” Iași și al Asociației “Glasul Vieții”, pot spune că faptele bune au ajuns la o altă intensitate, mult mai mare și mult mai sensibilă.

Faptele care dvs.  vă plac cel mai mult, care ar fi?

Am început în ultimii ani să realizez faptele într-un mod autentic și într-un mod complet. Cunoscând valoarea educației în jurul meu, mi-am dat seama că fapta bună nu înseamnă doar a oferi omului pâine în sens metaforic, fapta bună înseamnă să-l ajuți pe cel sărman să devină om. Să ajuți un copil oferindu-i educație de calitate și un stil de viață satisfăcător, sprijinind omul să devină util societății și plăcut lui Dumnezeu, să poată aduce bucurie părinților și celor care l-au susținut pentru a nu-și îngropa talantul.

Stau oamenii la rând la fapte frumoase?

Uneori rămân copleșit când văd cum oamenii dau geamul în jos la mașină și oferă un bănuț celor care cer pe stradă. Și văd asta foarte des. Nu este neapărat modul pe care-l agreez, dar este un lucru extraordinar că omul se gândește la cel care știe să spună că este în necaz sau că este flămând. Dacă mă gândesc la sutele de studenți care renunță la o cafeluță sau la un covrigel pentru a îmbrăca sau încălța un copil, dacă mă gândesc la bunicuțele care scot din batistuța lor un procent mult prea mare dn pensia lor pentru a ajuta o mamă și un copil flămânzi, constat că sunt foarte mulți oameni care doresc să se implice și să ajute.

Sunteți activ pe Facebook și aveţi mare priză la publicul tânăr. Cum reuşiţi să-l captaţi?

Transparență, efort permanent și seriozitate maximă. Am încercat să vorbesc cu copiii mei, să le spun să scrie și ei câte ceva pe facebook atunci când au timp. În familia mea, muncim de la 6 dimineața până la 12 noaptea. Suntem deschiși la orice provocare pentru că vorbim despre niște oameni care au nevoi, dar și despre oameni care doresc să ne înconjoare și să sprijine misiunea noastră. La noi nu există „nu se poate2. Este vorba despre o doză mare de sacrificiu pe care nu o poți contabiliza în bani și în timp.

„Nu văd raiul fără dragostea soției, părinților, copiilor și puilor mei dragi din biserică”.

Părinte, ce este dragostea? Dar “imnul iubirii” dintre un bărbat și o femeie?

Dragostea este mai tainică decât moartea. Definiția a fost dată foarte frumos de Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni: “Cel care iubeşte nu îşi pune problema morţii, problema despărţirii, ci simte că dragostea ce o poartă persoanei iubite nu poate fi distrusă de nimic şi niciodată. Dragostea pe toate le poate îmbrățișa”. Dragostea este atunci când te hrănești și cu bucuria, și cu lacrimile celui de lângă tine. Avem o mulțime de pilde în care vedem cum se trăiește iubirea dintre un bărbat și o femeie. Este jertfa soțului pentru a-și ferici soția și jertfa soției pentru copilași, pentru temelia casei. Doar așa poate fi o familie fericită.

Dragostea înseamnă și maternitate. Îți oferă atâtea avantaje în a pătrunde în sensul real al iubirii. Este iubirea de mamă care trece prin durerile nașterii pentru a avea lângă ea un pui de om. Nu văd raiul fără dragostea soției, părinților, copiilor și puilor mei dragi din biserică. Nu văd sensul existenței.

Prin prisma faptului că femeia a fost binecuvântată de Dumnezeu să dea viață, putem spună că ea îl depășește pe bărbat? Sunteți de acord?

Fără dar și poate. Ca preot de Materinate, pot spune că dacă Dumnezeu punea să nască bărbații, pierea neamul în prima sută de ani. Când vorbim despre binecuvântarea femeii de a da viață, ne putem raporta și la timpul pe care femeile și-l sacrifică pentru copii. Efortul ei este mult mai mare decât al unui miner care muncește 24 din 24 de ore. Jertfa femeii nu este o povară, este un har divin care o înalță. Femeile sunt o binecuvântare, ele se jertfesc și veșnicesc bunătatea lor.

Care este cea mai importantă virtute sufletească pentru o femeie? Dar pentru un bărbat?

Pentru un bărbat ar fi demnitatea și verticalitatea, iar pentru o femeie răbdarea și smerenia, atribute prin care poate fi biruit răul din familie și din societate.

Aveţi vreun vis neîmplinit încă?

Visele mele modeste se împlinesc împreună cu ceilalți și de mână cu Dumnezeu. Ele sunt legate de faptul că nu am timp să scriu mai mult, să mai studiez în domeniul medical așa cum mi-am dorit cândva, să îmbrac mai mulți copii, să fac mai multe case sau să ajung la părinții mei mai des.

Părinte, care ar fi mesajul dvs. pentru cititori?

Să ne iubim unii pe alții și să învățăm să fim cu toții mai buni, iar mamele și domnișoarele care vă citesc să dobândească mai multă răbdare și smerenie.