Ce facem în singurătate?

2
1855
Sursa foto: lemondeugenie.tumblr.com
Sursa foto: lemondeugenie.tumblr.com

Când rostesc cuvântul singurătate, mă plasez pe mine în urmă cu zece ani, proaspătă absolventă de facultate, cu ambiția de a trece la treabă cu tot bagajul de cunoștințe pe care îl acumulasem pe parcursul celor trei ani de studiu.

Tânără, vioaie și plină de varicelă! Tocmai mie mi s-a întâmplat așa ceva? De ce m-am horopsit cu această boală contagioasă? Și de ce acum? Ai mei, ce treburi așa de importante au avut de făcut de nu m-au dat de mică pe la vreun copil bolnav, să fi luat vărsatul de vânt atunci și nu acum, domnișoară?

Două săptămâni am stat departe de ochii lumii, în casă, pe canapea, la televizor, cu laptopul în brațe, cu cărți sau reviste prin preajmă. Mi-am anulat interviurile pentru jobul la care visam, vacanța la mare, șuetele cu fetele, tot!

Te ai pe tine

Sursa foto: vesnaflora.tumblr.com
Sursa foto: vesnaflora.tumblr.com

– Bună, Oana! Ce faci, Oana?

– Hello! Uite bine, Oana.

– Tu, cum ești Oana?

– Să spunem că bine.

– Pe unde ai fost astăzi, Oana.

– Păi, din sufragerie în dormitor, din dormitor în bucătărie…etc. Tu, Oana?

– Și eu tot vreo 20 de ture prin casă.

– Ce coincidență, Oana!

– Daaaaa!

– Ne asemănăm chiar foarte mult, Oana.

– Fără discuție, Oana.

Pe lângă aceste dialoguri de excepție dintre mine și mine, iată care au fost beneficiile perioadei de incubație. M-am analizat și ascultat mai mult. Am realizat că solitudinea te ajută să te dezvolți pe plan personal, să-ți dai seama unde ai greșit, să o iei de la capăt, să renunți la niște vicii și să devii varianta ta cea mai bună.

Psihologii sunt de părere că cel mai bun remediu împotriva singurătății este acceptatea ei, acceptarea me­lan­coliei și a tris­teţii ca pe o experiență de autocunoaștere. Solitutinea poate fi un sem­n că trebuie să de­venim mai buni cu cei din jur, mai deschişi și mai atenţi la ceea ce simțim.

Singurătatea poate fi de mai multe feluri. Sigurătatea în relație este atunci când nu simți și nu poți trasmite emoție celui de lângă tine. Singurătatea la job este specifică oamenilor care nu-și văd munca apreciată, celor care muncesc extrem de mult și uită de ei. La singurătatea în societate se încadrează cei care doar muncesc și nu știu să se relaxeze sau să se bucure alături de prieteni.

Potrivit portalului ortodox Doxologia.ro : ”Sentimentul fundamental legat de singurătate este senzaţia de gol lăuntric  şi principala noastră greşeală constă în aceea că ne străduim să umplem acest gol prin plăceri, prin relaţiile cu alţi oameni, prin muncă, prin ritualuri și așa mai depare”.

Așadar, singurătatea poate fi poarta către noi experiențe, către un nou început sau către un vis ce așteaptă să fie îndeplinit. Și dacă aceasta este o alegere, înseamnă că ai făcut un pact înțelept cu tine. Cum altfel îți poți asculta mai bine vocea interioară? Cum îți poți da seama ce te face fericit și ce nu? Tu însuți ești o companie pe cinste!

Te ai pe tine!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.