Frații Rășcanu, despre antreprenoriatul în domeniul apicol

0
607

Zeci de participanți au onorat joi seară invitația lansată de Junior Chamber International Iași (JCI) la un eveniment dedicat antreprenoriatului. Conferința a avut loc în cadrul Fab Lab Iași și i-a avut ca invitați speciali pe Dumitru și Gabriel Rășcanu, lideri inovatori în industria de procesare a mierii.

Dumitru Rășcanu, fondator Apisrom este considerat un exemplu de succes în domeniul apicol, construind de la zero o afacere profitabilă. În cei 18 ani de activitate, firma sa a crescut spectaculos, având peste 38 de angajați și fiind prezentă în 15 țări.

În cadrul evenimentului, acesta a împărtășit din experiența sa și a oferit îndrumări celor care au lansat întrebări.

„Am făcut milioane, însă nu mă simt milionar. Îi sfătuiesc pe tinerii antreprenori să desfășoare afaceri din pasiune și să se formeze profesional. Mergeți să vă formați în mod profesionist într-o companie”, a declarat Dumitru Rășcanu.

Povestea afacerii cu miere a plecat de la îndrumarea părinților celor doi frați, care și-au dorit ca măcar unul dintre fii să devină apicultor.

„Părinții și-au dorit un mare apicultor în familie. De profesie, sunt inginer chimist și am lucrat mult în cercetare. De la cauciuc, am migrat spre petrol și iată că am ajuns la miere și bere”, a subliniat Gabriel Rășcanu, fondator Apisrom.

Seara antreprenorilor cu valori comune

Cei prezenți în sală au fost curioși să afle din secretele unei afaceri de succes și au îndrăznit să dezvolte discuții împreună cu cei doi speakeri.

Temele alese au inclus: importanța implicării totale în afacerea proprie, menținând în același timp un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, strategii eficiente pentru atingerea primului milion în cifra de afaceri și metode de extindere pe piața internațională.

De asemenea, speakerii au mai povestit despre cum să transformi un competitor într-un partener de afaceri valoros, despre rolul crucial al mentoratului, importanța tehnologiei în afaceri și despre cum să menții o echipă unită în fața provocărilor.

Seara antreprenorială a fost conturată și cu momente de socializare, degustare de miere și bere draft.

JCI, umbrela evenimentelor reușite

JCI este o organizație non guvernamentală, cu o experiență de peste o sută de ani la nivel internațional și 18 ani pe Iași. Aceasta se adresează tinerilor lideri și antreprenori, cu varste cuprinse între 18 și 40 de ani.

Membrii JCI contribuie la dezvoltarea comunității globale, generând schimbări pozitive în comunitățile locale. Ei impărtășesc credința că pentru a crea schimbări pozitive pe termen lung, trebuie să devenim noi variantele cele mai bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.