Aura nostalgiei mă învăluie și acum, când îmi amintesc de primii doi ani din viața copilului meu. Condiția de mamă era de-a dreptul captivantă! Îmi era totuna dacă ieșeam sau nu la restaurant, dacă-mi înnoiam sau nu garderoba, dacă vedeam sau nu vreo piesă de teatru. 

Principala mea preocupare era noua viață ce o strângeam la piept. Atât de prinsă eram cu alimentația sănătoasă, cu pasatul fructelor și legumelor, cu spălatul hăinuțelor cu detergentul potrivit, cu activități de tot felul, specifice unui bebeluș. Parcă mă transformasem în cu totul și cu totul altcineva. Purtam haine practice și manevram formidabil căruciorul!

Eram mămică. Ce sentiment fantastic! Prioritățile din viața mea s-au schimbat complet. Îmi lipseau vechile ritualuri și căutam cheia supraviețuirii mele. Până în momentul în care m-am întrebat: cum ar fi să fiu mami și în paralel soție, femeie, prietenă … etc.? Nu am crezut niciodată că celelalte mame s-ar fi descurcat mai bine decât mine. Le cunoșteam secretele și le aplicam cu tact.

Știu cum este

Știam că era esențial să zâmbesc, să discut cu cineva despre ceea ce mă frământa, să mă bucur de haine frumoase și elegante, să ies din nou cu prietenele la mall și să dorm suficient. Atunci când ești odihnită, îți poți stăpâni emoțiile și găsești mereu soluții creative la problemele pe care le întâmpini. Am ales mișcarea și a fost ca o binecuvântare pentru trupul meu. Plimbările prin parc, minutele de stretching, drumețiile la munte mă binedispuneau pe loc.

Am preferat compania oamenilor frumoși, oamenilor darnici și modești. Nimic nu e mai neplăcut decât să fii înconjurat de persoane lăudăroase și mereu pe poziția de a intra în competiție pe orice temă. Fie că e vorba despre hrana copilului, îmbrăcămintea sau decizia de a-l da sau nu la creșă. M-am delectat cu cărți motivaționale, am savurat cafeaua din Etiopia și am făcut o mulțime de fotografii, captând amintiri pline cu zâmbete.

Am devenit mai îngăduitoare cu mine și am căutat momentele de liniște. Am învățat să-mi armonizez rolurile de mamă, soție, femeie și publicistă. Ce-i drept, există zile când am senzația că totul merge perfect. E ca și cum ai prinde verde la toate semafoarele din trafic. Și parcă-mi vine să strig: uitați-vă la mine, mă descurc! Dar mai sunt și zile, chiar și săptămâni când mi se pare destul de dificil să jonglez cu provocările. Știți, sunt acele zile în care nu găsesc niciun loc de parcare, când îmi vărs cafeaua pe geaca roz sau când întârzii la vreun seminar. Este și despre atunci când se strică aspiratorul sau prăjitorul de pâine sare în aer.

Stop! Nu sunt singura! Am dreptul să o iau de la capăt și să mă simt incredibil de relaxată. Spuneți-mi voi, cum faceți față?