Când iarba saluta vântul primăverii, când florile zâmbeau spre soare, când casa era înmiresmată de aroma cozonacilor, când geamurile sclipeau de curățenie iar bibelourile recent lustruite tronau în vitrină, când mileurile apretate erau perfect întinse prin toată casa, coșul cu bunătățuri acoperit cu un ștergar impecabil era așezat pe masa din bucătărie, lângă candela aprinsă.
Abia așteptam să îmbrac cămașa albă, cu umeri bufanți, fusta roșie din stofă, croită special pentru această sărbătoare și să încalț pantofii din lac. Ne pregăteam să mergem la Înviere. Pe casa scării, pășeam încrezătoare și foarte apăsat, sperând că se vor auzi zgomote de la pantofii mei ce aveau un toc atât de minuscul. Mă uitam la ei și-mi plăceau tare mult! Erau cocheți și mă proiectam parcă în viiitor când aveam să port tocuri înalte și rochii diafane.
Era un fel de tradiție în cartierul copilăriei mele să vorbim între noi, copiii și să ne întâlnim în noaptea de Înviere la Biserica ce avea o curte mare și încăpătoare. Promiteam să rămânem întreaga noapte la slujbă. Pentru noi, fete și băieți, era un prilej de chicoteală, cu părinții prin preajmă, ce ne mai trăgeau de mânecă să fim atenți la slujbă. Așteptam cu nerăbdare miezul nopții și luam emoționați Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim. La întoarcerea spre casă, lăsam seriozitatea de-o parte și ne suflam în lumânări.
Mulți dintre noi rămâneam prin vecini, să ne odihnim chipurile, iar ai noștri se întorceau la biserică să sfințească bucatele. Adunați vreo șapte-opt într-o casă primitoare, se lăsa cu multe trăsnăi, buze sparte din joacă, porecle haioase, încălțăminte ascunsă și multe alte pozne, care acum ne amintesc cât de ștrengari eram cu toții. Întotdeauna prietenia era cea care ne lega, iar jocurile copilăriei nu se vor uita nicodată.
În prima zi de Paște, ne răsfiram cu toții pe la rude, stăteam frumos la masă, complimentam cozonacul sau pasca făcute de gazdă, apoi ne uitam pe TVR1 la filmul “Casablanca” sau “Pretty women”. Unul dintre acestea tot rula și tare mult mă acapara farmecul actorilor.
Sărbătoarea Paştelui este considerată una dintre cele mai importante sărbători creștine, alături de Crăciun, căpătând o semnificație aparte încă din anul 1400, Î.Hr. Farmecul acestei sărbători este subliniat și de tradiția oului pictat, a mâncărurilor tradiționale (cozonacul, mielul, pasca), a iepurașului, dar mai ales de liniștea și încrederea ce se aștern pe chipurile credincioșilor în seara de sâmbătă, atunci când poartă în mâini lumânările cu lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar.
Ajunși la casele lor, oamenii își spun: “Hristos a înviat”, iar răspunsul este “Adevărat a înviat”. Lumânarea poartă simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului. Ouăle vopsite semnifică Divinitatea, iar mielul este cosiderat simbolul lui Hristos.
Pe lângă mesajele pe care acum ni le trimitem pe messenger sau whatsasp, tare mult mi-aș dori să ne spunem, privindu-ne în ochi, cu inima deschisă spre iubire și iertare: “Să fii înconjurat de armonie și fericire. Paște Luminat!”
Dar până atunci …